Primaria sectorului 3 a anuntat construirea unui ansamblu rezidential format din 3 blocuri totalizand aproximativ 300 de apartamente.
Eliminarea politiei de risc financiar ieftineste creditele
„Dosarul de credit se subtiaza”, ne informeaza revista Capital in pagina 26 a ultimului numar. Publicatia arata ca, odata cu intrarea in vigoare noii norme privind creditarea persoanelor fizice, pe care BNR vrea sa le introduca din februarie, se va simplifica documentatia necesara la solicitarea unui credit, vor fi eliminate polita de asigurare de risc financiar si avansul obligatoriu. „BNR da mana libera bancilor (…) sa acorde credite pentru locuinta chiar cu avans zero”, scrie Capital, desi este putin probabil ca avansul „sa coboare atat de mult”.
Piata creditului ipotecar din Romania ar putea ajunge la 6 miliarde dolari in 2007
Reprezentantul United States Agency for International Development (USAID), care a dezvoltat programe ipotecare in Romania, Corina Mararu, a declarat pentru agentia Rompres ca piata creditului ipotecar din Romania ar putea ajunge la 6 miliarde dolari in 2007.
Cand se vor calma preturile apartamentelor?
Numai in prima luna a acestui an, apartamentele s-au scumpit cu 15-20%, conform datelor remise Wall-Street de specialistii DTZ Echinox, iar aceasta tendinta se va mentine si in urmatoarele luni ale acestui an.
Creditele in lei se vor ieftini usor, cele in euro se vor scumpi
Dobanzile la creditele in lei vor scadea, iar cele la euro vor inregistra o usoara crestere – aceasta este prognoza bancherilor romani referitoare la tendinta “costului” banilor.
Pretul constructiilor noi va creste cu 17 la suta in urma majorarii salariului minim in domeniu
Pretul metrului patrat construibil va creste cu circa 17 la suta, in urma majorarii salariului minim brut in constructii cu circa 23 la suta, de la 390 la 450 de lei, a anuntat luni, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele interimar al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii, (ARACO), Laurentiu Plosceanu.
Top 10 credite ipotecare la inceput de 2007
Pe data de 13 noiembrie 2006 va prezentam topul primelor 10 credite ipotecare, clasamentul prezentandu-se in felul urmator:
Creditele vor fi mai ieftine, depozitele vor deveni mai profitabile
ancile comerciale din Romania vor fi nevoite sa reduca dobanzile la credite si sa creasca dobanzile la depozite, considera presedintele Casei de Economii si Consemnatiuni, Eugen Radulescu, citat de Rompres si www.SMARTbank.ro.
Subventia de 20% ar putea fi folosita pentru obtinerea creditului ipotecar
Subventia de 20% pe care statul o acorda tinerilor sub 35 de ani pentru construirea de locuinte ar putea fi luata in calcul la stabilirea solvabilitatii bancare, in acordarea creditelor ipotecare, potrivit unui proiect pentru modificarea OUG 51/2006 elaborat de MTCT
Cresterea excesiva a creditelor ipotecare duce la dezechilibre externe in Romania
Extinderea rapida a creditelor nu a condus inca la slabirea sistemelor bancare din noile membre ale Uniunii Europene, dar rata de crestere excesiva contribuie la crearea de dezechilibre externe in Romania, Bulgaria si Statele Baltice, arata, miercuri, raportul “UE 8+2” al Bancii Mondiale.
- « Previous Page
- 1
- …
- 850
- 851
- 852
- 853
- 854
- …
- 888
- Next Page »