Complexul rezidential Omega DT din Prelungirea Ghencea a fost contractat in proportie de 86% in sase luni, a declarat Ionel Neacsu, agentul de vanzari al firmei Omega 3 International, dezvoltatorul si promotorul proiectului.
Piaţa imobiliară din SUA, în cădere liberă
Vremea profiturilor din revânzare pare a fi trecut demult în Statele Unite ale Americii. Acum cei care cumpăra în ideea de a vinde în mai puţin de un an ies adesea în pierdere. De pe urma acestei situaţii au de suferit proprietarii obişnuiţi, speculatorii, dar şi cei ale căror ipoteci au fost prescrise. Mare parte din imobilele cumpărate cu bani de la bancă valorează acum mai puţin decât ipoteca însăşi. Potrivit Forbes, o treime din proprietăţile din America sunt în pericol de a fi luate de bănci. Cele mai multe ipoteci au fost prescrise în Nevada, Florida şi în California. 1,5 milioane de proprietăţi au fost recuperate de către bancă în cele două state.
Peste 2.600 de imobile bucureştene au fost expertizate de MDLPL
Aproape 500.000 de mp de clădiri ar putea cădea la primul cutremur dacă nu vor fi consolidaţi în viitorul apropiat. Potrivit datelor oficiale, peste 2.600 de imobile bucureştene sunt expertizate în vederea consolidării, iar 15% dintre ele sunt încadrate în clasa I de risc seismic.
85% din proiectul rezidential Carol Park a fost vandut
Circa 85% din proiectul rezidential Carol Park, al dezvoltatorului imobiliar lituanian Hanner, construit in parteneriat cu firma britanica Bellerive, a fost contractat in proportie de 85%.
Primul centru outlet din Romania este inchiriat 90%
Fashion House, primul centru outlet (magazin in care se vand colectiile mai vechi ale brandurilor la un pret redus) care va fi deschis in Romania, pe autostrada Bucuresti-Pitesti, a fost inchiriat in proportie de 90%, au spus reprezentantii Cushman&Wakefield, agentul de inchiriere al spatiului.
SUA: Pretul locuintelor vandute in iunie a scazut cu 15,9%
Pretul locuintelor vandute in Statele Unite a scazut cu 15,9% in iunie, in termeni anuali, marcand un nivel record dar rata lunara de scadere s-a temperat comparativ cu luna mai, ceea ce ar putea indica o stabilizare a sectorului imobiliar, arata un raport Standard & Poor’s, iar vanzarile de locuinte noi au crescut in iulie sub asteptarile analistilor, dar le-au depasit pe cele din iunie, cand a fost inregistrat cel mai slab rezultat din ultimii 17 ani, potrivit Reuters.
Casa Chic va investi 30 mil. euro intr-un Business Center de 17 etaje din Sofia
Compania italiana Casa Chic va investi circa 30 de milioane de euro in construirea unui proiect de tip Business Center cu 17 etaje care va fi localizat in centrul orasului Sofia, potrivit agentiei bulgare Novinite.
Locuintele din primul proiect al Can Serv s-au scumpit cu 35-40% de la lansare
Preturile locuintelor din Primavara Rezidential, primul proiect rezidential dezvoltat de compania Can Serv, au crescut cu 35-40%de la lansarea proiectului, la inceputul lui 2007, pana la 1.100-1.350 euro/mp plus TVA.
Andami estimeaza afaceri de 45 mil. euro in 2008, in crestere cu 40%
Compania Andami, specializata in distributia materialelor de constructii si dezvoltarea de proiecte imobiliare estimeaza pentru 2008 o cifra de afaceri in crestere cu cel putin 40%, fata de 2007, la 45 mil. euro, conform reprezentantilor companiei, citati de NewsIn.
Conect Business Park a facut investitii de 12 mil. euro in S1
Conect Business Park a efectuat investitii de 43,3 mil. lei (11,85 mil. euro) in primul semestru din 2008, de 3,2 ori mai mari decat in perioada similara a anului trecut, conform informatiilor publicate pe piata Rasdaq.
- « Previous Page
- 1
- …
- 377
- 378
- 379
- 380
- 381
- …
- 594
- Next Page »