Intrucat presa abunda de informatii despre evoluatia pietei imobiliare (unii zic ca preturile vor scadea, altii ca vor creste iar, unii ca a scazut numarul de tranzactii, altii ca piata isi revine), ne-am gandit sa sondam si noi putin piata, dar de data aceasta sa-i intrebam chiar pe cei interesati, si anume pe potentialii cumparatori. […]
Restanţele românilor la bănci au avut o creştere anuală de 154,8% în noiembrie
Restanţele la credite au crescut cu peste 150% în noiembrie 2008 faţă de noiembrie 2007. Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României, cele mai mari restanţe sunt la creditele în lei, de 1,89 miliarde de lei, duble faţă de cele la creditele în valută, de 905 milioane de lei.
Majoritatea bancilor au trecut la dobanzile pe baza ROBOR
Majoritatea băncilor au decis să stabilească dobânzile la credite având ca referinţă indicatorii ROBOR sau Euribor, pe diferite scadenţe ale acestor rate, iar altele au oprit temporar acordarea de împrumuturi cu dobândă variabilă, după noile reglementări ale ANPC.
Cine vrea sa cumpere terenuri la inceput de 2009?
Investitorii care au in plan dezvoltarea de proiecte logistice si industriale, in special pre-comandate, reprezinta cea mai dinamica parte a cererii de terenuri, la acest inceput de an, sunt de parere consultantii EuroMetropola.
Un proiect rezidential din Capitala a intarziat un an din cauza birocratiei
Proiectul rezidential Oxygen Homes&Gardens din zona Tineretului din Capitala va demara cel mai probabil in primavara aceasta, cu un an mai tarziu decat era programat initial, ca urmare a intarzierilor in obtinerea avizelor necesare, au spus, pentru DailyBusiness.ro, reprezentantii RealTime, promotorul proiectului.
Profilul investitorilor interesati de terenuri in aceasta perioada
Persoanele dispuse sa achizitioneze terenuri in aceasta perioada a anului sunt cele care doresc sa investeasca, cu intentia de a construi imediat, in special proiecte pre-comandate, cum sunt halele industriale cu anumite particularitati, afirma consultantii EuroMetropola.
SUA, Irlanda şi Marea Britanie sunt cele mai afectate de criza imobiliară
Primele 9 luni ale lui 2008 au adus scăderi fără precedent ale pieţelor rezidenţiale din întreaga lume. Criza subprime a lovit cel mai puternic Statele Unite ale Americii, Irlanda şi Marea Britanie, unde locuinţele s-au depreciat în termeni nominali cu până la 16,55%. Pentru China, Hong Kong şi Elveţia, tulbulenţele financiare par a fi fost de bun augur. Aici casele au continuat să câştige în valoare cu până la 7 procente.
Consultanţii Regatta estimează un stoc de circa 65.000 unităţi rezidenţiale noi
Dacă termenele de livrare vor fi respectate, în următorii 3 până la 5 ani vor fi disponibile circa 65.000 de locuinţe noi. Nordul Capitalei va fi în continuare un mare pol de interes al dezvoltatorilor imobiliari, mai bine de o treime din total fiind concentrat aici. Atenţie însă! Cifra este relevantă doar în condiţia în care dezvoltatorii nu îşi vor sista proiectele.
Marian Miluţ: Tranzacţiile imobiliare vor continua să scadă în 2009
Piaţa imobiliară din România este blocată, iar şanse de remediere a situaţiei nu se întrevăd prea curând. Preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român, Marian Miluţ, crede că tranzacţiile vor continua să scadă cu până la 30% în 2009. Miluţ mai spune că soluţia se află în mâinile autorităţilor, care trebuie să aplice la nivel naţional strategii de deblocare a pieţei.
Cererea de spaţii industriale rămâne ridicată în România
În România, deşi stocul de spaţii moderne de logistică destinate închirierii a crescut progresiv, cererea rămâne la fel de mare. Aceeaşi consultanţi de la CB Richard Ellis-Eurisko sunt de părere că investitorii speculativi vor avea din ce în ce mai puţin loc pe piaţă pe măsură ce sectorul se va maturiza. La nivel regional se constată o tendinţă tot mai mare de extindere a activităţii pe pieţe neexploatate încă pe măsura potenţialului lor.
- « Previous Page
- 1
- …
- 444
- 445
- 446
- 447
- 448
- …
- 887
- Next Page »