Succesul imobiliar nu va mai fi la îndemâna oricui, spun specialiştii din industrie. Pe termen lung vor reuşi doar dezvoltatorii care vor veni cu un plan potrivit, indiferent de zona în care aleg să dezvolte. În ceea ce priveşte efectele unei aşa-zise crize pe piaţă, specialiştii spun că, în imobiliare, nu se poate vorbi despre instalarea unei stări de pesimism generalizat, căci există şi dezvoltatori care întrevăd o oportunitate când alţii se confruntă cu o perioadă “limită”.
Ionut Popescu: Criza financiara va afecta piata imobiliara romaneasca
Criza financiară internaţională va ajunge şi în România, spune Ionuţ Popescu, fost ministru de Finanţe! Efectele ei nu vor fi însă la fel de devastatoare ca în marile economii mondiale. Ea va afecta cu precădere economiile bazate pe investiţii străine. În acest sens, piaţa imobiliară este prima vizată.
Scumpirea creditului afectează piaţa imobiliară
Piaţa imobiliară este în stagnare, anunţă investitorii Ionuţ Negoiţă si Cristian Sima. Scumpirea creditelor, dublată de noile norme BNR, ţine posibilii cumpăratori în expectativă, în speranţa obţinerii unui preţ mai bun.
Un imobil de 110 ani s-a scumpit cu 50% dupa finalizarea proiectului de dezvoltare
Pretul unui imobil vechi de 110 ani din Capitala, scos la vanzare in primavara, a crescut cu circa 50%, pana la 7 mil. euro, dupa ce proprietarul a finalizat proiectul de dezvoltare, care prevede transformarea in cladire de birouri, au spus reprezentantii Manopoly International, agentia care intermediaza vanzarea.
Danya Cebus: contracte de 246 mil. euro pentru 5 proiecte imobiliare
Danya Cebus, compania de constructii membra a grupului Africa Israel Investments, detine contracte in valoare totala de 246 mil. euro pentru constructia a 5 proiecte imobiliare in Romania, au spus, pentru DailyBusiness, reprezentantii companiei.
Care sunt standardele internationale pentru cladirile de birouri clasa A
O cladire de clasa A, pe langa un amplasament ultracentral, design modern, calitate superioada a finisajelor si a facilitatilor trebuie sa ofere, potrivit standardelor internationale, minim 10.000 mp suprafata inchiriabila si minim un loc de parcare la 100 mp inchiriati, arata un studiu al companiei de consultanta imobiliara EuroMetropola.
Johannes Rudnay, Eyemaxx: Nu as vrea sa fiu in pielea unui dezvoltator de rezidential
Dezvoltatorul austriac Eyemaxx Real Estate isi pastreaza planurile de a dezvolta zece centre logistice in Romania, in care va investi 500 de milioane de euro, argumentand ca actuala criza financiara internationala nu ii poate afecta afacerile din piata locala.
Bancile reduc accesul la credite cu toate mijloacele
Greu cu criza asta pentru cei care vor sa ia credite… pe zi ce trece mai greu. Gandul ii informeaza cu parere de rau ca „Bancile maresc in lant dobanzile”. In primul rand, scrie publicatia, au disparut din majoritatea ofertelor de credit dobanzile promotionale. Apoi bancile au trecut la scumpirea creditelor: Volksbank a adaugat 0,75% pentru dobanda la imprumuturile in euro, Banca Transilvania a marit cu 1,2%, Alpha Bank a urcat dobanda cu 1% la creditele de nevoi in lei si 0,25% pentru euro, iar cei de la Bancpost au plusat cu 2% la dobanzi.
Bancherii recunosc blocajul pietei creditelor
Bancherii recunosc ca piata creditelor din Romania trece printr-o perioada dificila. Motivele care stau la baza acestei situatii sunt: criza finaciara care se resimte din ce in ce mai mult pe plan local, noile norme de creditare si nehotararea clientilor. Presedintele Asociatie Romane a Bancilor (ARB) si presedintele CEC, Radu Gratian Ghetea, sustine ca pe piata creditelor exista in prezent un blocaj de ordin tehnic, determinat de “un anumit grad de nehotarare a clientilor”, in asteptarea noilor norme de creditare ale BNR.
Tendintele pentru 2009 in amenajarea locuintei
Suntem deja in octombrie, mai avem putin si trecem in 2009. Designerii deja s-au gandit la diferite modalitati de amenajare a locuintelor, iar daca pe parcursul anilor aveam de-a face cu schimbari radicale, nevoia de experimentare s-a mai domolit.
- « Previous Page
- 1
- …
- 488
- 489
- 490
- 491
- 492
- …
- 887
- Next Page »