ProLogis, proprietar, manager si dezvoltator de spatii de depozitare si distributie, a inchiriat peste 8.300 metri patrati de spatii industriale din cadrul ProLogis Park Bucharest A1, companiei Centrum Logistics, un furnizor international de servicii logistice, parcul fiind astfel 100% inchiriat.
BRD: Economia României nu este afectată de criza subprime şi ar putea creşte cu 6,6% în 2008
Probabilitatea ca România să se confrunte în perioada următoare cu o criză de lichiditate din cauza turbulenţelor internaţionale este scăzută, iar datele macroeconomice indică o continuare a creşterii produsului intern brut (PIB) cu 6,6% în 2008, a declarat, luni, economistul şef al BRD SocGen.
Avantajele şi dezavantajele creditului în franci elveţieni
Românii preferă finanţările în franci elveţieni, mai ales pentru creditele ipotecare. Specialiştii explică această tendinţă prin dobânzile promoţionale percepute de bănci. Acestea pot fi chiar sub 4%, adică mai puţin de jumătate din costul unei finanţări similare în lei. Totuşi, avantajul acestor dobânzi reduse este contrabalansat de riscul valutar.
Criza financiara internationala ii invata pe romani economisirea
O criza intr-un sistem, de orice fel ar fi ea, nu este un lucru care sa inspire optimism. Uneori insa exista si o parte plina a paharului in astfel de fenomene. In cazul crizei financiare internationale ce se manifesta acum, avantajul tarii noastre ar putea fi reducerea dezechilibrelor macroeconomice. „Criza financiara internationala ne poate ajuta. In prezent pe piata a disparut increderea, iar banii care exista pe piata se indreapta catre zone mai sigure, nu catre tari care au deficit de cont curent de 14% si variatii mari ale cursului, precum Romania. Banii nu vor mai veni in tara noastra, chiar la aceste dobanzi foarte ridicate pe care le avem, cel putin pe termen scurt”, a declarat Eugen Radulescu, consilierul guvernatorului BNR, in cadrul conferintei Finmedia „Bancile – batalia pentru resurse”.
Dobanzile la cardurile de credit, inghetate in timp
Saptamana Financiara titreaza in editia aparuta astazi „Cardurile de credit au cele mai incapatanate dobanzi”. De ce incapatanate? Pentru ca, in cazul cardurilor de credit, dobanzile au ramas nemodificate in ultimii doi ani, desi dobanda cheie a BNR a avut variatii importante in aceasta perioada, miscari urmate fidel de catre dobanzile la creditele si depozitele in lei. „Acest lucru nu inseamna neaparat ca au ramas ieftine, ci pur si simplu bancile au uitat sa mai actualizeze dobanzile, in anumite cazuri chiar si de peste trei ani. Dobanzile practicate la aceste produse au asistat la miscarile de politica monetara ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nici macar
Cum poate castiga economia romaneasca din criza financiara internationala
Criza internationala a scumpit finantarile externe pentru bancile locale, care se vad nevoite sa creasca dobanzile la depozite pentru a atrage bani din piata. Acest lucru ar putea avea un impact pozitiv, prin stimularea economisirii, care favorizeaza scaderea deficitelor.
IMM-urile prind gustul pre-inchirierii spatiilor de birouri
Intreprinderile mici si mijlocii incep sa urmeze exemplul dat de multinationale, optand pentru pre-inchirierea spatiilor de birouri si se asteapta ca aceasta tendinta sa se accentueze in urmatoarele 18-24 luni, atat in cazul vilelor, cat mai ales in cazul cladirilor de birouri, sunt de parere analistii companiei de consultata imobiliara Esop.
Vosganian: Preţurile de pe piaţa imobiliară s-ar putea stabiliza din 2009
Preţurile de pe piaţa imobiliară s-ar putea stabiliza începând de anul viitor, odată cu creşterea ofertei, o spune chiar ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. În opinia sa, piaţa construcţiilor îşi va menţine şi în acest an ritmul de creştere, iar introducerea ipotecii ca valoare mobiliară va constitui pe viitor un stimul pentru stabilizarea preţurilor pe piaţa imobiliară.
UNNPR propune ca tranzacţiile de peste 10.000 de euro să se facă prin virament
Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România propune ca pe viitor toate tranzacţiile de peste 10.000 de euro să se facă doar prin virament bancar şi să se interzică plăţile cash pentru astfel de sume. Notarii îşi motivează cerererea afirmând că în celelalte state din Uniunea Europeană plata pentru tranzacţiile imobiliare nu se mai face cash şi că există pericolul blocării pieţei din cauza numerarului mare existent.
Unele banci au ars prea repede in cursa pentru cota de piata
Piata bancara romaneasca se afla in etapa cursei dupa cote de piata, fenomen normal pentru o piata cu un potential ridicat de crestere si intr-o tara cu un grad de bancarizare redus. Accentul este pus pe o dezvoltare rapida, cu extinderea masiva a numarului de unitati teritoriale. Principalii participanti in goana dupa cote sunt bancile mici, ce urmaresc atingerea unei mase critice, in timp ce jucatorii mari au ca obiective pastrarea pozitiei in piata si o crestere prudenta.
- « Previous Page
- 1
- …
- 608
- 609
- 610
- 611
- 612
- …
- 887
- Next Page »