KBC Group investeşte 12 milioane de euro în piaţa creditelor de consum din România. Aceasta este prima investiţie de tip greenfield a instituţiei financiare în ţara noastră. Deşi este ultimul jucător intrat pe piaţă, grupul are intenţii serioase: cu un cost mediu pe produs de aproxiamtiv 20%, instituţia financiară vrea să devină una dintre companiile importante din acest domeniu.
Plata in avans si refinantarea creditului: cand trebuie facute si care sunt costurile
Astazi este o zi cu informatii pentru cei interesati sa-si ramburseze in avans creditul si sa-l refinanteze. Cotidianul si Curierul National publica doua articole interesante legate de aceste aspecte. „Cand se castiga din rambursarea creditului de casa in avans”, titreaza Cotidianul. In primul rand, publicatia arata cat va fi suma totala de platit pentru un astfel de imprumut. In cazul unui credit ipotecar de 100.000 euro, pe 30 ani, se vor rambursa, in medie 275.000 euro. Din aceasta suma, arata analistul Diana Tarus de la compania de consultanta financiara Finzoom, 0,73% reprezinta comisionul initial, 62% sunt costurile cu dobanda, iar principalul, 100.000 euro, reprezinta sub 37%.
Millennium Bank a extins programul de rate aferent cardurilor de credite destinate persoanelor fizice
Millennium Bank extinde, incepand din luna aprilie, programul de rate asociat Cardurilor de Credit pentru persoane fizice, atat pentru tranzactiile din luna curenta, cat si pentru cele din luna anterioara.
Raiffeisen reduce la 15% avansul la creditele de investitii pentru IMM-uri
Raiffeisen Bank a micsorat avansul la creditul Invest pentru IMM-uri, de la 20% la 15%. Acest tip de finantare se adreseaza firmelor cu cifra de afaceri, pe ultimul an, intre 1 si 5 mil. euro sau valoarea finantarii solicitate peste 200.000 euro. Imprumutul Invest se acorda pe o perioada de pana la 10 ani, in lei, euro sau dolari, fara plafon maxim, valoarea lui depinzand doar de dimensiunea proiectului finantat. Garantiile solicitate de banca sunt sub forma de ipoteca sau gaj, acestea fiind constituite fie pe bunurile achizitionate, fie pe alte bunuri. Companiile beneficiaza de o perioada de gratie de 6 luni, urmand ca rambursarea creditului sa fie facula in rate egale sau inegale (lunare sau trimestriale), in functie de specificul afacerii desfasurate.
Marjele de profit ale proiectelor rezidentiale au scazut la sfert
Piata rezidentiala din Bucuresti face primii pasi spre maturizare, iar proiectele nou lansate pornesc cu marje de profit de 25%, comparativ cu nivelul de 100%, inregistrat in urma cu 2-3 ani. Efectele acestui “cutremur” cuprind dezvoltatorii, agentiile, bancile si cumparatorii.
Aparthotel de 4,6 mil. euro in Costinesti
Compania Moscopolis Business Agency din Constanta va investi 4,6 mil. euro intr-un aparthotel cu 48 de locuinte in Costinesti, constructie ce va demara in luna mai a acestui an, au declarat, pentru DailyBusiness, reprezentantii companiei.
Piata terenurilor din Romania, dominata de cumparatori straini
Din punct de vedere al cererii, piata locala a terenurilor este dominata de cumparatori straini, majoritatea originari din Israel, Spania, Grecia, Marea Britanie si Irlanda, arata ultimul raport al companiei de consultanta imobiliara Atisreal.
ProLogis Park Bucharest A1, inchiriat in proportie de 100%
ProLogis, proprietar, manager si dezvoltator de spatii de depozitare si distributie, a inchiriat peste 8.300 metri patrati de spatii industriale din cadrul ProLogis Park Bucharest A1, companiei Centrum Logistics, un furnizor international de servicii logistice, parcul fiind astfel 100% inchiriat.
Vosganian: Preţurile de pe piaţa imobiliară s-ar putea stabiliza din 2009
Preţurile de pe piaţa imobiliară s-ar putea stabiliza începând de anul viitor, odată cu creşterea ofertei, o spune chiar ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. În opinia sa, piaţa construcţiilor îşi va menţine şi în acest an ritmul de creştere, iar introducerea ipotecii ca valoare mobiliară va constitui pe viitor un stimul pentru stabilizarea preţurilor pe piaţa imobiliară.
BRD: Economia României nu este afectată de criza subprime şi ar putea creşte cu 6,6% în 2008
Probabilitatea ca România să se confrunte în perioada următoare cu o criză de lichiditate din cauza turbulenţelor internaţionale este scăzută, iar datele macroeconomice indică o continuare a creşterii produsului intern brut (PIB) cu 6,6% în 2008, a declarat, luni, economistul şef al BRD SocGen.
- « Previous Page
- 1
- …
- 608
- 609
- 610
- 611
- 612
- …
- 888
- Next Page »