Actualii proprietari de terenuri vor obţine în continuare randamente bune dacă aleg să construiască ansambluri rezidenţiale, în ciuda scăderilor de preţuri anunţate pe piaţa imobiliară, crede directorul departamentului Real Estate din cadrul Price Watherhouse Coopers, Speranţa Munteanu. În opinia sa, însă, apartamentele din zone cu puţin spaţiu verde se vor vinde din ce în ce mai greu. Pe de altă parte însă, Speranţa Munteanu spune că o scumpire a materialelor de construcţie va însemna profituri mai mici pentru dezvoltatori, dar nu şi preţuri mai mari la locuinţe.
Primele 7 luni au adus 9 tranzacţii imobiliare de peste 820 de milioane de euro
Nouă mari tranzacţii imobiliare au fost încheiate de la începutul acestui an şi până în prezent. Valoarea cumulată a acestora depăşeşte 820 de milioane euro. Cele mai multe au vizat achiziţia de proiecte imobiliare şi preluarea integrală sau parţială de companii. În termeni financiari, cea mai consistentă tranzacţia a fost făcută de divizia de investiţii imobiliare a Deutsche Bank, care a cumpărat cu 340 de milioane de euro trei proiecte imobiliare ale grupului de investiţii controlat de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas.
Oferta de locuinţe a crescut cu 36% în primele 7 luni faţă de 2007
23 de mii de apartamente au fost scoase la vânzare în primele 7 luni ale anului doar în Bucureşti. Oferta a fost cu 36% mai mare decât cea înregistrată în perioada corespunzătoare din 2007. Disponibilitatea cea mai mare s-a înregistrat la apartamentele de 2 şi 3 camere.
Dezvoltatorii au demarat numeroase proiecte de locuinţe în vestul Capitalei
Vestul Bucureştiului se află, de câţiva ani, într-o intensă dezvoltare imobiliară. În scurt timp, în zonă au apărut noi clădiri de birouri, supermarketuri şi centre comerciale de tip mall. În acest context, dezvoltatorii au demarat numeroase proiecte de locuinţe. Ei s-au orientat mai ales către cartierele Militari şi Drumul Taberei, fără să neglijeze însă zonele Ghencea şi Giuleşti. În anii următori, ar trebui să fie construite 5 mii de apartamente, un sfert din locuinţele noi a căror construire a fost anunţată pentru Capitală.
Mall subteran la Timişoara
După ce au cumpărat Cazarma U cu suma record de 40 de milioane de lei – echivalentul a peste 11 milioane de euro -, lituanienii de la Europa Group şi-au schimbat planurile. Acum, în locul unui banal hotel de patru stele, ei propun reconfigurarea totală a centrului Timişoarei, prin realizarea unui centru comercial… subteran.
În iulie au fost date în folosinţă 345 de apartamente în 8 judeţe
De la începutul acestui an Agenţia Naţională pentru Locuinţe a recepţionat peste 700 de apartamente noi, iar în luna iulie au fost date în folosinţă 345 de apartamente în 8 judeţe.
Brown Residence 2, vandut aproape complet in 4 luni
Brown Residence 2, complex rezidential dezvoltat in Bucuresti langa spitalul Fundeni, a fost contractat in proportie de 99% in 4 luni de la lansarea pe piata, a declarat pentru DailyBusiness.ro Marian Petre agent vanzari al companiei Edil, promotorul proiectului.
Centrum Logistics inchiriaza 19.600 mp in cadrul ProLogis Park Bucharest A1
Centrum Logistics, furnizor international de servicii logistice, subsidiara a Groep H. Essers, companie belgiana de transport si logistica inchiriaza 19.600 metri patrati de spatii logistice in cadrul proiectului ProLogis Park Bucharest A1, spatiu dezvoltat de catre ProLogis.
Cladire de birouri din Capitala, inchiriata aproape in totalitate in 12 luni
Lakeview, cladire de birouri dezvoltata in parteneriat de catre AIG Lincoln si Fabian Romania Ltd si amplasata , in zona Barbu Vacarescu din Bucuresti, a fost inchiriata in proportie de 90%, la 12 luni de la lansarea pe piata, au declarat reprezentantii companiei Colliers, promotorul exclusiv ai proiectului.
15 mil. euro pentru un proiect rezidential din zona bucuresteana Lacul Tei
EnRom Holdings va lansa in aceasta toamna un proiect imobiliar in zona Lacul Tei cu 184 apartamente, printr-o investitie de circa 15 mil. euro, a declarat pentru DailyBusiness.ro Alina Tiplea, project sales manager, in cadrul companiei.
- « Previous Page
- 1
- …
- 387
- 388
- 389
- 390
- 391
- …
- 594
- Next Page »