Adererea la Uniunea Europeană a fost de bun augur pentru piaţa imobiliară. În 2007, sectorul investiţiilor instituţionale a atras aproape 750 de milioane de euro, adică tot atât cât au însumat tranzacţiile de investiţii realizate în 2006.
Raiffeisen evolution va investi circa 250 milioane euro într-un proiect imobiliar mixt din Bucureşti
Raiffeisen evolution project development va investi circa 250 milioane euro într-un proiect imobiliar mixt compus din spaţii de birouri şi un centru comercial cu peste 135 de magazine, urmând a avea ca termen de finalizare sfârşitul anului 2010, au declarat miercuri reprezentanţii companiei.
Quality Living va construi 14 blocuri si 9 vile cu 200 mil. euro
Quality Living Developers (QLD) va construi pana in 2010 alte 14 blocuri si 19 vile, in a doua etapa de dezvoltare a complexului rezidential Green Lake din nordul Bucurestiului, investitie ridicandu-se la 200 mil. de euro, potrivit companiei.
Locuintele din primele blocuri turn din Capitala, contractate 60%
Primul proiect rezidential din Capitala dezvoltat pe inaltime, Asmita Gardens, compus din 7 blocuri turn cu 24 de etaje si cuprinzand 894 de locuinte, a fost contractat in proportie de 60% cu aproape un an inainte de finalizare.
DTZ: Terenurile pentru vile unifamiliale se gasesc greu in Bucuresti
Terenurile pentru constructii de vile unifamiliale din Capitala sunt mai greu de accesat, deoarece nu fac parte din oferta agentiilor imobiliare, iar potentiali cumparatori trebuie sa se duca direct la proprietari, a declarat George Ivan, consultant in cadrul departamentului rezidential al DTZ Echinox.
Astalrom a investit 1,3 mil. euro intr-un proiect rezidential in Calarasi
Astalrom SA, care activeaza in domeniul transporturilor rutiere de marfuri, a dezvoltat in orasul Calarasi doua imobile cu circa 1,3 mil. euro, au declarat pentru DailyBusiness reprezentantii companiei.
Alpha Bank reduce dobanda la creditele imobiliare cu un procent
Pe fondul reducerii vanzarilor de credite ipotecare, cei de la Alpha Bank au decis lansarea unei campanii promotionale pentru acest tip de imprumuturi. Astfel, clientii au posibilitatea de a contractat Alpha Housing in euro cu dobanda fixa pe primul an de 4,9%, cu un punct procentual mai mica oferta valabila pana acum.
Birourile, principala ţintă a investiţiilor imobiliare
Adererea la Uniunea Europeană a fost de bun augur pentru piaţa imobiliară. În 2007, sectorul investiţiilor instituţionale a atras aproape 750 de milioane de euro, adică tot atât cât au însumat tranzacţiile de investiţii realizate în 2006.
Brokerii ar putea intermedia 10-15% din creditele acordate de bănci în doi-trei ani
Ponderea creditelor intermediate de brokeri va urca în următorii doi sau trei ani până la 10-15% din împrumuturile acordate în România, de la circa 3,2 – 3% în prezent, mai ales ca urmare a creşterii pieţei de credite ipotecare, a declarat directorul general al Credit Zone, Cristian Motcă.
Bancile umbla cu promotia vopsita
Cotidianul analizeaza, din punctul de vedere al costului, ofertele de credit cu dobanda fixa pe un an si cele cu dobanda variabila la inceput. „Bancile umbla cu promotia vopsita”, concluzioneaza publicatia, aratand ca ofertele cu dobanda promotionala au costuri mai mari decat variantele cu dobanda variabila direct.
- « Previous Page
- 1
- …
- 611
- 612
- 613
- 614
- 615
- …
- 888
- Next Page »