Terenurile de pe Valea Prahovei s-au scumpit, fata de anul trecut, de cel putin doua ori, metrul patrat valorand pana la 1.200 de euro, in imediata apropiere a partiei Kalinderu din Busteni, conform declaratiilor primarului statiunii, Emanuel Savin.
Grupurile financiare ataca piata autohtona pe toate flancurile
Faptul ca Romania este interesanta ca piata financiara nu mai reprezinta o surpriza, astfel incat marile grupuri financiare cu prezenta locala au decis sa atace piata autohtona pe toate flancurile.
Raport CBRE-Eurisko: 2007, primul an de stagnare pe piaţa imobiliară
Costul creditelor va conduce la stagnarea pieţei imobiliare şi chiar la scăderea acesteia în lunile următoare. Semne au apărut deja de la jumătatea anului trecut. De atunci şi până acum terenurile s-au ieftinit în anumite zone cu circa 15 procente, iar chiriile la spaţiile de birouri şi la cele industriale au intrat pe un trend descendent. Totuşi investiţiile au crescut cu 80% faţă de 2006, ajungând la 1,6 miliarde de euro. Potrivit consultanţilor de la CB Richard Ellis fondurile de investiţii au fost cele mai active, în special cele din Austria, cu o pondere de 52% şi Marea Britanie cu 14%. Cei mai dinamici au fost însă developerii israelieni, care şi-au asumat şi cel mai mare risc. Principalul lor focus a fost Bucureştiul.
Preţul metrului pătrat construit al locuinţelor noi va creşte cu 10-30%, iar cel de vânzare cu 5-15%
Preţul pe metrul pătrat construit al locuinţelor noi va creşte cu 10-30% din cauza majorării preţului terenurilor disponibile, al utilităţilor, materialelor de construcţie şi forţei de muncă, iar per ansamblu, preţul final de vânzare va creşte cu 5-15%, susţin reprezentanţii companiei CBRE Eurisko.
Continental Hotels intenţionează să construiască 10 hoteluri pe segmentul low-cost
Continental Hotels intenţionează să deschidă în următorii trei ani şi jumătate un număr de 10 hoteluri de două stele, care vor funcţiona pe conceptul low-cost, în principalele oraşe ale ţării, a declarat CEO Continental Hotels, Michele Meoni
Cartiere noi în Buşteni şi în Sinaia
Peste 1.250 de locuinţe vor fi finalizate în următorii doi-trei ani în Sinaia şi în Buşteni.
11% dintre romani vor sa-si cumpere o locuinta noua in urmatorii 3 ani
Circa 11% dintre romani intentioneaza sa-si achizitioneze o locuinta in urmatorii 3 ani, cel mai mare procent din regiune, potrivit unui studiu realizat de Unicredit.
Cluj-Napoca si imprejurimi: 10.200 de unitati locative in dezvoltare
Dezvoltatorii imobiliari deruleaza proiecte rezindentiale cu un numar cumulat de peste 10.200 de locuinte in orasul Cluj-Napoca si locatitatile de langa oras, a declarat, Cristina Baloianu, consultant imobiliar al DTZ Echinox.
Locuintele livrate in Timisoara in urmatorii 2 ani acopera 30% din cerere
Necesarul de apartamente din Timisoara este circa 10.000 unitati, iar in urmatorii doi ani, urmeaza a fi livrate doar 3.000 de locuinte, ceea ce acopera circa 30% din cererea actuala de pe piata, se arata intr-un raport al companiei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis Eurisko.
Preturile apartamentelor din Constanta au crescut cu 25% in 2007
Preturile apartamentelor din Constanta au inregistrat in 2007 o crestere de 25%, cea mai mare din ultimii ani, se arata intr-un raport al companiei de consultanta imobiliara CBRE/Eurisko.
- « Previous Page
- 1
- …
- 426
- 427
- 428
- 429
- 430
- …
- 594
- Next Page »